Imposibilitatea trecutului pe roșu în mintea cuiva care trăiește*

*în lumea întâi

The Physical Impossibility of Death in the Mind of Someone Living, Damien Hirst

The Physical Impossibility of Death in the Mind of Someone Living, Damien Hirst

Găsesc fascinantă supunerea în fața semaforului. Cu strada goală în toate direcțiile și vizibilitate maximă, majoritatea vom sta cuminți așteptând semaforul să se schimbe. Pentru că așa am fost programați, din copilărie, programare întărită la școala auto și perpetuată prin experiența.

Omul iluminat al lui Kant se supune regulilor, dar le va contesta public. Omul contemporan se supune regulile și nu le contestă pentru că, SPOILER ALERT, sunt reguli. Mi s-a spus că dacă nu îți convine o regulă ești liber să părăsești grupul asupra căruia i se aplică.

La nivelul bunul simț și fără nicio pregătire în domeniu, eu delimitez câteva categorii.

Avem reguli care asigură bunăstarea comună, dată social. Nu ar trebui să arunci hârti pe jos, să te piși în mijlocul străzii sau să treci pe roșu pentru că acțiunile tale îi vor afecta în mod direct pe ceilalți. De obicei ele se aplică în spațiul public. Dacă ai un stop în curtea ta, ești liber să treci pe roșu până rămâi fără combustibil.

Altă categorie, care asigură integritatea individului. Integritatea la rândul ei este convenită social. Drogurile sunt ilegale din acest motiv. Sinuciderea a fost ilegală mult timp, sincuiderea asistată (eutanasierea) încă este. Dacă în alte timpuri, numărul de membri într-o comunitate era esențial pentru acumularea resurselor și posibilitatea de apărare, acum numărul a devenit irelevant. Doar că, între timp, sistemul a fost subvertit de religie cu tentaculele ei. Nu ai voie să te sinucizi pentru că viața este dată de zeu și zeul vrea multe oi. Idem avortul, unde preocuparea sufletelor curate bisericești este bunăstarea fătului până în punctul în care se naște.

Pe de altă parte, integritatea este relativă. Fumatul nu este ilegal, pentru că sprijină o industrie imensă. Spun asta ca fumător. Preotu nu primește amendă când mașina sființită de el intră într-un copac.

Altă întrebare pe care mi-am pus-o uneori, dacă limita de viteză este atât de importantă cât de greu ar fi de construit un sistem pe bază de senzori care să limiteze viteza maximă a unei mașini pe o anumită porțiune de drum? Dacă oricum viteza maximă este în jur de 150, de ce se fabrică automobile care ajung cu ușurință la 300? Retorică. Limitarea electrică este implementată pe foarte puține automobile și oricum este puțin restrictivă.

Revenind la roșu, de multe ori sunt tentat să o fac. Realizez că restricția e pur psihologică. Văd în toate direcțiile și e liber. Dar nu o fac. Pentru că s-ar putea să fiu din ce în ce mai sigur. Poate data viitoare voi avea vizibilitate cu 20m mai mică dar voi fi sigur că o pot face. Dacă nu eu, s-ar putea să o facă altcineva. Așa că, în acest caz, cred că delimitarea roșu stai, verde treci este dezirabilă și evită confuziile care s-ar putea ridica prin relativizarea ei (roșu stai dacă nu ești sigur că poți trece).

În cazul integrității individului, problema asta nu ar trebui să existe pentru că sistemul social nu ar trebui să îți dicteze modul în care să îți fuți viața. Vreau heroină. Aleg să nu fiu un membru eficient al societății. Să-mi scurtez durata de viață cu 30 de ani, la fel cum unu care bagă patru pachete de țigări pe zi o face. Peste stradă o femeie alege să facă un avort. Altu vrea să-și ia viața pentru că s-a plictisit de trăit sau pentru transcendență.

Cine ești tu să-i spui ce să facă?

Fă spațiul din jurul tău mai bun mi se pare o idee excelentă. Dar spațiul nu implică îndoctrinarea altora cu ideile tale, care la rândul lor sunt îndoctrinarea primită din altă parte.

So kids, do drugs.

Comments are closed.