M-am întors.
Ocazie cu care schimb adresa blog-ului pentru că nu e amuzant să cureți 14000 de comentarii care nu au ajuns în spam. Îmi pare rău pentru noblogs.org, dar o verificare nenorocită ar fi fost utilă.
Adresa cea nouă este:
punctul-pe-virgula [punct] word press [punct] c#o#m
Fără spații, liniuțe sau alte caractere speciale.
Revin acolo cât pot de curând și am să le răspund și celor care mi-au scris.
Nimeni nu citește seara? Presupun că o fac în pauza de masă.
Dar sex? Futut adică? Sau ăla e timpul petrecut? Dacă da, mai apucă să vorbească? Sau e 2 în 1?
– Dragule, spune ea în timp ce-i desface pantalonii, ce părere ai despre Siria, continuă în timp ce începe să-l masturbeze?
– Ah dragă, stai liniștită, totul o să fie ok, răspunde în timp ce-i suge sfârcurile.
Iar ăștia singuri, masturbat nimeni?
Băi ciudaților.
Saptamana trecuta mi-am inchis telefoanele si Facebook-ul. Am avut un al treilea telefon cu un numar pe care nu il stiam. Si am plecat. Nu am putut fi de gasit, nu am avut ce Facebook sa updatez, nu am avut ce sa verific in timeline.
M-am relaxat, asa cum nu mai facusem din 2008. Dupa cinci ani am disparut din online (desi aveam internet mobil) si m-am bucurat de aproape 48 de ore de liniste. Liniste in care doar gandurile mele au fost libere. Fara poze, fara instagram, fara nimic.
Deci ăsta, după 5 ani în care ține trei telefoane după el (cum spuneam într-un articol precedent cu românii telefoniști) a găsit liniștea doar cu un telefon și internet mobil timp de 48 de ore. Liberte!
Mă întreb care gânduri, după atâția ani de stat on the grid, mai există oare posibilitatea vreunui gând, mai ales într-un interval atât de scurt de timp.
Realizez că raportat la alții stau excepțional.
Tot în seria asta, am fost o săptămână în India și l-am atins pe Buddha pe coaie, astfel el a ejaculat energia universală peste Chakra mea și viața mea a căpătat alt sens. Abia aștept să le povestesc colegilor mâine la corporație!
Un articol mai vechi, dar drăguț.
Spring, Summer, Fall, Winter… and Spring, Kim Ki-duk, 2003
Mă întreb tot timpul de ce insist.
Am plecat din țară. Contactele pe care le am cu românii sunt minime. Mult mai multe cu cei de aici sau din alte locuri. Nu-mi pasă și nu știu ce e în presa din România. Pe cuvânt că habar nu am cine e președintele. Bănuiesc că e Traian Băsescu pentru că asta e ultima informație care mi-a trecut printre urechi.
E e nevoie patologică să scriu în română. Citesc câteva blog-uri punct ro și cam atât. Patru sunt interesante și trei mă scot din sărite. Uite așa, din legătură în legătură ajung prin alte locuri. Cel mai mult îmi place când ajung în presă. Citesc articolul pe diagonală iar când termin mă relaxez în scaun, îmi aranjez monitorul și încep tocatul comentariilor.
Aș putea scrie doar în engleză. Spell-checker-urile sunt perfecte pentru greșelile pe care le fac eu. Deși recunosc că nu mă exprim la fel de ușor, asta nu e o problemă. Dar un pitic mă tot fute la cap: “scrie bă și în română, dă-le muie*.”. Adică, treaba nu e să scriu, e să dau muie. Și cum nu prea mă omor după dat muie în engleză, a rămas româna. Aș putea da muie în Esperanto, ca să par mai interesant, dar când ținta ta sunt vorbitorii de esperanto mai bine nu dai muie că sunt lucruri mai utile de făcut.
M-a traumitizat România. Școala mai ales. Băgami-aș pula în ea de școală.
Patru ani în care am învățat că trebuie să iubesc România, că România de fapt e un buchet de flori, în care ne-au obligat să citim povești istorice pline de eroism (what a load of crap) și biblia povestită copiilor. Pe lângă minunata programă, învățătoarea are mereu dreptate, învățătoare e dreaptă și învățătoarea e un suflet nobil venit care ne luminează pașii. La internat am învățat că este un dat să mâncăm bătaie regulat de la niște fete de 18 ani și de la minunatele educatoare în sălile decorate cu crucifixuri și emblema româniei, extra large size. Cea mai interesantă chestie pe care am învățat-o a fost printr-a patra când am aflat că dacă faci două tabere, te înarmezi cu cataroaie și începi să arunci în vederea distrugerii inamicului cineva o să aibe capul spart. Din păcate pentru mine, tabăra mea a pierdut războiul și eu am ajuns la urgență.
Următorii patru am schimbat școala și mi s-a spus din prima zi că am venit să le stric colectivul. Ai de pula lui de colectiv. Din colectivu ăla, vreo patru culeg căpșuni prin Spania, multe dintre fete sunt casice căsătorite cu maneliști bogați, unu fute bătrâne în Japonia (cel mai realizat de fapt) și de restu nu știu. Nu judec nicio muncă și realizez că într-un fel au făcut ce trebuie. Cu profesorii mă certam constant pentru că am gura mare și simțeam nevoia să le reproșez că mănâncă rahat. Soluția lor a fost să mă amenințe cu exmatricularea într-a opta. De două ori. Sincer vroiam să o facă dar la 13 ani nu poți să faci prea multe alegeri de capu tău.
În liceu am făcut mult sex. Am învățat droguri. Am fost nihilist, hipiot, socialist, dubios, bețiv, semi-junkie și altele. Unele s-au intersectat, altele nu. Anumite lucruri tot s-au repetat. România cu literatura, istoria și producția ei de lumea a treia.
Pe scurt, 12 ani de spălat pe creier. În facultate nu prea au reușit.
Dar am învățat și chestii mișto. Aia cu piatra în cap fu una. Alta, pe la 17 ani am realizat că mă scârbește ce văd la televizor și am scos cablu din televizor. De atunci nu am mai pupat TV.
Din păcate am trăit printe români, treabă care m-a afectat. E un mare handicap extrem de greu de tratat. Trăitul printre alții ajută procesul de reparare, dar deocamdată terapia e la început.
Am deviat mult, dar cum ăsta este un post “despre” se încadrează.
*Muie (fig.) acțiunea de a închide gura cuiva cu pula. A nu se confunda cu sexul oral, care nu este cu nimic rușinos sau denigrant.
Piss Christ, Andres Serarno, 1987
