Scrierile unui frustrat

Lui Laurențiu Dumitru am să-i dedic mai multe articole. A bag so full of shit rar am văzut și deși sunt împotriva pedepsei capitale, reprogramării oamenilor sau bătutului lor pe stradă, uneori am dubii.

Laurențiu Pulică este profesor de religie [1]. Nu istoria religiilor, nu filosofie medievală, religie. Brațul unei mașini excelente de asigurat o bună spălare a creierelor.

Inițial am vrut să disec articolul scris de el [2] dar mi-am propus să încetez să fac acest lucru. Prefer să dau linkuri care prin penibilul lor fac singure treaba.

Apreciez manipularea extraordinară pe care o face. Eu am lucrat puțin timp prin publicitate și trebuie să recunosc că bate la cur multe lucruri pe care l-am văzut pe acolo. Titlurile cu roșu sunt ceea ce trebuie să înțelegi din paragrafe.

*

Reabilitarea unei companii înseamnă în mintea lui reeducarea unor creștini. Spune că am vrea să folosim munca bieților creștini, dar gândirea nu. Întrebarea evidentă care se naște este care gândire.

Eu cred că ar trebui să-mi scot pula și să mă piș pe CEO de fiecare dată când urc în lift cu el. Îmi provoacă repulsie. Sunt sigur că știe asta. Pe HR-istă aș vrea să arunc cu spermă și să strig la ea “hire this”. Sunt 200 mil de spermatozoizi într-o ejaculare, mă gândesc că ar personal de unde să aleagă. Încă nu mi-am învățat spermatozoizii să scrie CV-uri, dar cu timpu…

Revenind, faptul că vreau să mă piș pe CEO nu înseamnă că am să o fac. Pentru că lucrez într-o companie privată în care relațiile dintre oameni sunt reglementate în primul rând de aceleași legi din spațiul public. Cum nu te poți pișa pe cineva în piață, nu o poți face nici la locul de muncă sau la tine acasă. Chiar dacă credința ta spune altfel.

Dacă începi să o faci, vei ajunge la închisoare, unde scopul declarat este reabilitarea individului. Închisorile sunt centre de putere ale societății, adică locuri în care societatea își manifestă puterea pe care o are asupra indivizilor, dar ăsta e alt subiect. Alternativa dată de Laurențiu Suge Pula lui Codreanu ar fi să mă lași să micționez liniștit pe cine vreau. Este evidentă greșeala aici, ar începe să pută groaznic. Aș putea să fiu decapitat, dar între decapitare și reeducarea mea, societatea alege calea reeducării (care în acest caz este reprimarea dorinței mele de a mă pișa pe CEO).

Trăim într-o lume în care relațiile dintre oameni sunt reglementate printr-un sistem legal care asigură buna conviețuire a indivizilor, măcar în teorie. Ne place sau nu, ne raportăm la acest context. Avem dreptul (teoretic) să dezbatem legile.

Statele Unite oferă privilegiul (dreptul?) de a comenta până în pânzele albe. Vezi Westbro Baptist Church. Sau Chomsky. Tocmai datorită acestui principiu, legile trebuie respectate pentru că schimbarea lor se poate face venind de jos în sus (teoretic). Da, există un decalaj imens între anumite părți ale populației și stat, venit cu tirania majorității și prin ideea unei elite conducătoare care prin definiție este separată.

Revin la pulică care pare să nu înțeleagă o delimitare normală (adică opusă anomiei sociale) între individual și social. O religie definiște indivizi și grupuri, nu societăți. E o alegere luată cu ceva timp în urmă care a readus lucrurile cu picioarele pe pământ (!). Ești liber să crezi în zeul pulă, dar nu să-ți impui credința într-un mod antagonic consesului social existent. Chit că acest conses există prin negociere-interacțiune individuală, de sus în jos, născut din conflictele de clasă sau [… loc de pus paradigmă …].

Religia s-a născut din societate. Este o creație pur socială în care ritul este o formă de solidarizare a indivizilor. Manifestarea religiei (adorația unor zei) este considerată ca fiind manifestarea supunerii față de constrângerile sociale. O dată cu nașterea altor forme de organizare socială, religia trece în domeniul individualului pentru că nu își mai are sensul la nivel social. Acest lucru nu înseamnă că trăim în afară amprentei lăsate asupra societății. Legile așa cum le știm noi sunt continuarea dogmelor religioase, motiv pentru care păstrează în ele principii religioase. Încăpățânarea de a trece religiozitaetea în individual dă naștere unor desincronizări, exploatate de dobitocul în cauză.

*

Un alt aspect trecut cu vederea este conflictul afacere – religie. Dacă ar merge până la capăt cu exercitarea credințelor religioase, bunii creștini nu ar trebui să aibe afaceri. În pula mea, afacere = profit. That’s it. Restul e BS adăugat ca poleială frumoasă peste căcat. Sunt pasaje pe undeva prin Biblie în care scrie că fotografia, cinema, teatrul = satana, le-am citit dar din păcate nu le găsesc în acest moment. Iar patiseriile nu sunt chiar Kosher și jezus era evreu.

În modul lor caracteristic, creștinii iau din biblie fix ce li se scoală lor, ignorând restul. Urăsc homosexualii pentru că trebuie să poarte ură cuiva (cu evreii nu se mai poate) dar în viața personală se pot pișa pe orice regulă din fițuica lor sfântă dacă nu-i coafează, la fel cum aș vrea eu să mă piș pe CEO.

Concluzia? Marș în pula mea.

Va urma

[1] http://laurentiudumitru.ro/biografie.php
[2] http://laurentiudumitru.ro/blog/2013/08/29/esti-crestin-te-amendam-esti-crestin-te-exilam-esti-crestin-te-arestam-esti-crestin-te-concediem-esti-crestin-te-privam-de-drepturi-esti-crestin-te-reeducam-si-lista-continua-buletin-a/