Scrierile unui frustrat

M-am întors acasă. Adică din România, în locul care momentan mi-e casă.

Eu nu știu ce fumează unii care vorbesc despre minunata țară în formă de pește, dar vă spun sincer că văzută o dată la trei ani arată din ce în ce mai rău.

Reclame. Ultimul abonament cangur pula mea. Ștrumfii doi, peste tot, cu un ș cu ditamai cedila (ca la ç). Spunea nevasta că probabil doar eu observ chestia asta, dar problema nu era cine vede, mă întreb cu uimire cât de incompetenți sunt realizatorii. Am mai văzut greșeala asta, pe la magazinele de cartier, dar era vorba despre DIY-uri. Nu e o scuză, dar o oarecare circumstanță atenuantă.

Repet ce am mai scris, traficul e groaznic. Mie îmi place să conduc, pentru că aici trafic înseamnă ora 8.30 dimineața când aștepți vreo 5 minute în trei intersecții care de obicei sunt aglomerate, sau ceva similar (nu conduc dimineața). În rest toată lumea face în trafic fix ce îi taie capu, pentru că nu sunt stresați că au mașini la 5 cm în toate direcțiile. Un exemplu foarte bun, e inadmisibil să ai magazinu pe sensul opus și să nu parchezi mașina fix în fața lui, după ce ai tăiat trei benzi și o trecere de pietoni. Ești ori turist ori emigrant nou venit dacă faci altfel. Să spui că românii sunt mai buni șoferi, e simiar cu a spune că indienii sunt șoferi excepționali pentru că fac slalom printre vaci.

Oamenii comandă taxiuri printr-o aplicație pe telefon. Tehnologie la maxim, fără număr, fără număr. Am mers cu un taxi care avea două tablete, trei GPS-uri, un netbook, cinci crucifixuri și vreo 10 icoane, pe bord, parbriz și legate de oglindă. Păcat că mirosea cam nasol. Pe cuvânt, am vrut să-l fotografiez dar nu aveam niciun aparat foto la mine (nici măcar telefon, dacă vă vine să credeți).

Terase pline până la refuz, parcuri goale. Dacă nu aveți bani, cum pula mea stați 4 ore la terasă? Mie prețurile mi s-au părut mici, m-am simțit ca un prinț arab călătorind prin Congo, dar realizez că raportul salarii-prețuri (puterea de cumpărare) este un rahat. Poate oamenii cu care am vorbi eu sunt toți niște săraci și în rest eram înconjurat de români bogați.

*

Eu locuiesc la țară. Aici nu avem aplicații prin care comanzi taxiuri. Deși taxiurile sunt (fără excepție) mașini de lux, cu șoferi îmbrăcați frumos care miros a parfum sau cel mai rău a săpun și o cursă de 3 minute sare rapid de 15 EUR. Dacă au vreo icoană, trebuie să te uiți atent după ele. Șoferii nu încearcă să-ți spună părerea lor despre […], fac conversație doar că să te simți tu mai bine în timpul trecut. Cred că am numărat două excepții în șase ani, dar nu merg foarte des cu taxi-ul, poate a fost altă excepție pe lângă aia cu românii săraci care au tras la mine.

Majoritatea avem un telefon la care nu vorbim foarte mult. Ce faci? Unde ești? Mâncăm ceva? Hai un pește, au acolo proaspăt. Ne vedem la … în … . Bine, pa. Internet pe telefon doar unde e wireless la liber, mai nimeni nu-și bate capu cu Internetu plătit pe abonament. Reclame sunt, cam la 3 km una de alta, în zonele turistice poate la 1. La țară, nu sunt mulți consumatori și cea mai bună reclamă e aia de la vecin. În tot orașul am numărat patru panouri cu led-uri și niciun LCD în plină stradă cum am văzut prin București.

Se bea berea locală, Carlsberg sau Heineken. Berea cu deschizători șmechere cum am văzut prin București se găsește în localurile scumpe, dar alea sunt pentru turiștii proști că e prea scumpă.

La mine pe uliță, proprietara (care stă sub noi) scoate în fața casei 4-5 scaune și așteaptă cu mama și tatăl ei mașina de înghețată. Seara se retrag pe terasă și vorbesc până pe la 11 noaptea când se culcă. E un restaurant aproape, unde mai mergem, unde proprietarii sunt prieteni cu ea (așa ne-a și fost recomandat), dar nu e șmecher, are doar două feluri de bere, se mănâncă la bufet, doar vinul se comandă.

E destul de târziu. Tocmai aud mașina de gunoi pe uliță. Un gunoier a strigat la altu ceva în română, nu am înțeles ce, dar am înțeles ceva legat de morți. Sunt curios câte tablete au pe bord.

România. La dracu. În cinci ani e a doua oară când vin și totul pare la fel. Ceva mai multe reclame strălucitoare și un trafic infernal. Acum cred cu tărie că dacă chiar mergeți de bună voie cu mașina prin oraș sunteți masochiști. Recomand un bici, niște cătușe și câteva lumânări, e mult mai ecologic.

În avion s-a întâmplat ceva foarte straniu. Cred că am mers cu participanții la o întrunire a specialiștilor în pilotaj și aeronave. Fiecare știa cum se pilotează avionul mai bine, ce trebuie făcut și ce nu a fost bine. Mai mult, toți știau deja unde sunt ieșirile de urgență și ce ar trebui făcut în cazul unui nefericit eveniment.

E multă gălăgie peste tot. Dacă nu e muzică sunt mașini, dacă nu sunt mașini sunt unii care vorbesc tare. Pentru o țară săracă, cum se spune, se vorbește foarte mult la telefon. Cred că toată lumea și-a deschis afaceri între timp.

Mă întreb tot timpul de ce insist.

Am plecat din țară. Contactele pe care le am cu românii sunt minime. Mult mai multe cu cei de aici sau din alte locuri. Nu-mi pasă și nu știu ce e în presa din România. Pe cuvânt că habar nu am cine e președintele. Bănuiesc că e Traian Băsescu pentru că asta e ultima informație care mi-a trecut printre urechi.

E e nevoie patologică să scriu în română. Citesc câteva blog-uri punct ro și cam atât. Patru sunt interesante și trei mă scot din sărite. Uite așa, din legătură în legătură ajung prin alte locuri. Cel mai mult îmi place când ajung în presă. Citesc articolul pe diagonală iar când termin mă relaxez în scaun, îmi aranjez monitorul și încep tocatul comentariilor.

Aș putea scrie doar în engleză. Spell-checker-urile sunt perfecte pentru greșelile pe care le fac eu. Deși recunosc că nu mă exprim la fel de ușor, asta nu e o problemă. Dar un pitic mă tot fute la cap: “scrie bă și în română, dă-le muie*.”. Adică, treaba nu e să scriu, e să dau muie. Și cum nu prea mă omor după dat muie în engleză, a rămas româna. Aș putea da muie în Esperanto, ca să par mai interesant, dar când ținta ta sunt vorbitorii de esperanto mai bine nu dai muie că sunt lucruri mai utile de făcut.

M-a traumitizat România. Școala mai ales. Băgami-aș pula în ea de școală.

Patru ani în care am învățat că trebuie să iubesc România, că România de fapt e un buchet de flori, în care ne-au obligat să citim povești istorice pline de eroism (what a load of crap) și biblia povestită copiilor. Pe lângă minunata programă, învățătoarea are mereu dreptate, învățătoare e dreaptă și învățătoarea e un suflet nobil venit care ne luminează pașii. La internat am învățat că este un dat să mâncăm bătaie regulat de la niște fete de 18 ani și de la minunatele educatoare în sălile decorate cu crucifixuri și emblema româniei, extra large size. Cea mai interesantă chestie pe care am învățat-o a fost printr-a patra când am aflat că dacă faci două tabere, te înarmezi cu cataroaie și începi să arunci în vederea distrugerii inamicului cineva o să aibe capul spart. Din păcate pentru mine, tabăra mea a pierdut războiul și eu am ajuns la urgență.

Următorii patru am schimbat școala și mi s-a spus din prima zi că am venit să le stric colectivul. Ai de pula lui de colectiv. Din colectivu ăla, vreo patru culeg căpșuni prin Spania, multe dintre fete sunt casice căsătorite cu maneliști bogați, unu fute bătrâne în Japonia (cel mai realizat de fapt) și de restu nu știu. Nu judec nicio muncă și realizez că într-un fel au făcut ce trebuie. Cu profesorii mă certam constant pentru că am gura mare și simțeam nevoia să le reproșez că mănâncă rahat. Soluția lor a fost să mă amenințe cu exmatricularea într-a opta. De două ori. Sincer vroiam să o facă dar la 13 ani nu poți să faci prea multe alegeri de capu tău.

În liceu am făcut mult sex. Am învățat droguri. Am fost nihilist, hipiot, socialist, dubios, bețiv, semi-junkie și altele. Unele s-au intersectat, altele nu. Anumite lucruri tot s-au repetat. România cu literatura, istoria și producția ei de lumea a treia.

Pe scurt, 12 ani de spălat pe creier. În facultate nu prea au reușit.

Dar am învățat și chestii mișto. Aia cu piatra în cap fu una. Alta, pe la 17 ani am realizat că mă scârbește ce văd la televizor și am scos cablu din televizor. De atunci nu am mai pupat TV.

Din păcate am trăit printe români, treabă care m-a afectat. E un mare handicap extrem de greu de tratat. Trăitul printre alții ajută procesul de reparare, dar deocamdată terapia e la început.

Am deviat mult, dar cum ăsta este un post “despre” se încadrează.

*Muie (fig.) acțiunea de a închide gura cuiva cu pula. A nu se confunda cu sexul oral, care nu este cu nimic rușinos sau denigrant.

Piss Christ, Andres Serarno, 1987