M-am întors.
Ocazie cu care schimb adresa blog-ului pentru că nu e amuzant să cureți 14000 de comentarii care nu au ajuns în spam. Îmi pare rău pentru noblogs.org, dar o verificare nenorocită ar fi fost utilă.
Adresa cea nouă este:
punctul-pe-virgula [punct] word press [punct] c#o#m
Fără spații, liniuțe sau alte caractere speciale.
Revin acolo cât pot de curând și am să le răspund și celor care mi-au scris.
Spunea nevasta că o enervează faptul că femeile de multe ori sunt prea cuminți în artă. Exceptând unele vârfuri, I se pare că multe dintre ele se limitează la a avea lucrări fără balls. Exemplul dat de ea, majoritatea care pictează floricele colorate și tablouri inofensive trase la copiator. Un motiv pentru care, spune ea, o apreciează pe Marina Abramovic printre altele.
Nu comentez, doar public observația ei ca anexă la o melodie pe care eu o găsesc genială și vroiam să o impărtășesc cu lumea.
Fuck me in the ass cause I love Jesus
The good Lord would want it that way
Gimme that sweet sensation of a rock hard rationalization
Dar e ok, în România există asta.
Prin alte locuri, că tot discutam aici de implicare, curvele alea de la FEMEN, cum ar spune mulți legionari cu puțulica mică, luptă pentru mizerii cum ar fi imigranții și refugiații.
Proștii ăia de americani au probleme de genul ăsta. Aș vrea să întreb unde sunt mișcările astea în România, dar într-un învățământ în care majoritatea sunt putori ordinare, nici nu contează.
A apărut ultimul iOS sau așa ceva. Detalii, aici.
Pentru ora de sex cu Brodie, avem asta.
Week-end plăcut!
Fugă de idei la 150 km/h printr-o clădire cu geamuri mari și bănci de lemn, pe care o visez uneori.
Teoretic poți să mori de la o răceală. Sunt niște șanse foarte mici de complicații care pot fi letale (nu am găsit numere, cine are aștept mesaj) dar se poate. La fel de bine poți da colțu când atingi portu USB, a fost un caz pe care nu-l găsesc. Căutând am găsit ceva care-mi place foarte mult.
Problema e de domeniul statisticii. Un anumit procent din contingentul X, cu vârsta Y decedează când coboară scările. Alt procent se duce când intră sub duș. Evident că există variabile independente care influențează datele.
Nu vreau să arăt aici cât de contabil sunt eu. Stau destul de prost cu matematica, pe care a trebuit să o introduc constant în mine. Matematica m-a violat. Nu am o fascinație pentru numere. Vreau să ajung altundeva.
Alt procent o să termine aventura pe pământ în curba Q de pe autostrada P la viteza Z.
Mergeam pe autostradă. Drum drept, eram trei. O femeie în fața mea pe banda de depășit, o mașină închiriată pe banda normală. Ea mergea cu 160. Eu în spatele ei. Sincer mă grăbeam, dar e irelevant. Viteaza limită este 100 indiferent de situația ta personală. Am terminat de depășit mașina închiriata și evident că nu am putut să încetinim, pentru că la fiecare achiziție de la (pune aici marca ta favorită) primești o lobotomie, moka! Oricum mergeam repede de vreo 10 minute (eu cu tipa în cealaltă mașină formasem un mic grup, chiar mă gândeam să ne găsim un nume). Mașina închiriată mergea cu maxim 100, ce să-i faci, turiști fraieri!
Trecem pe lângă un petec de umbră pe marginea șoselei, mă uit în oglindă să văd dacă pot să schimb banda și ce văd, surpriză din cer! O mașină albă cu dungi albastre și un polițist lângă ea. Din cauza diferenței de lumină nu am înțeles prea bine ce făcea acolo. Power of denial, on: nu făcea nimic!
Acum aștept cele două săptămâni în care văd dacă omu chiar își savura cafeaua pe marginea autostrăzii, dacă tipa din fața mea took one for the team sau dacă primesc bilețel cu sigla municipalității, poliției, guvernului, poză atașată și ștampilă dar povestea nu o să se termine aici. La o viteză care depășește cu 50% limita admisă pe lângă amendă ești trimis la judecător, cu care vei porta o mică discuție, știu asta de la bunul meu prieten grec, care fiind grec și având un Audi (model rapid aici) are experiență cu poliția rutieră. Grecii ăștia! E și incult. Fustangiu. Ortodox, în felu lui. Cam spălat pe creier. Doar că, om ca el am întâlnit rar sau deloc.
Revin la judecător. Ești întrebat dacă știi de ce ești acolo (pentru că îmi place clădirea?). Motivul pentru care ai făcut-o (de prost). Dacă înțelegi gravitatea faptei (îhî). Discuția continuă cu un cumul de întrebări despre viața ta aici, unde lucrezi, ce lucrezi, ești căsătorit și altele. Teoretic poate lua decizia să-ți suspende carnetul pe o perioadă mare de timp (oricum primești o mică suspendare) și să crească amenda (care este destul de mare oricum) dar acest lucru nu se întâmplă de obicei.
Acum eu am o problemă personală cu asta. Nu mă simt în poziția să critic un sistem care funcționează, problema mea este de altă natură. Ca om crescut la internat, posibilitatea evenimentului descris mai sus aduce cu sine niște flash back-uri. Acolo plăteai făcând teme suplimentare în timp ce ceilalți se jucau, zilnic pentru un număr de zile dependent de gravitatea faptei. Ca într-un film clișeic îi și vedeai pe geam (pe cuvânt!). Erai distracția lor, pentru că și ei te vedeau pe tine și cum supraveghetoarele ori citeau ori făceau și ele teme (în funcție de vârstă) nu ratau niciun moment ori să se strâmbe la tine ca să te eneverze, ori să te facă să râzi ceea ce era groaznic pentru că doar cine nu a fost la școală nu știe cât de nasol e să te bufnească râsu într-o situație în care să râzi ar trebui să fie ultimu lucru pe care să-l afișezi. Un coleg puțin mai mare grec care îmi era bun amic (ce naiba e cu mine și grecii) scălămbăia dansuri orientale în fața geamului ceea ce pentru mine era laughter breaking point de fiecare dată, dar și acum dacă îmi reimaginez scenele.
Erau informați părinții, în cazurile grave (!) școala (deși rar pentru că școala era la 2 minute de mers, imens!) și o bună perioadă de timp trebuia să fii extrem de cuminte, altfel lucrurile deveneau destul de nasoale, pentru tine. Ca adult m-am gândit mereu că infracțiunile se plătesc, cu închisoare (în cazul celor mai grave), suspendare (în cazul ăsta carnetul auto, în cazul copilăriei mele se suspenda timpul de joacă) sau cu bani. E straniu să nimeresc într-un loc unde judecătorul, pe lângă forța pe care o are să-ți administreze amenzi sau suspendări, are și rolul de admonesta răufăcătorii. Nu afirm că este un sistem prost, doar foarte ciudat pentru mine care mă pune într-o poziție… incomodă. Personal paragraphs end.
Revenind la procente, spuneam de posibilitatea de a face *puf* în orice moment. Mică sau mare, există și dacă ar fi să scot pe cur o filosofie de viață cum fac unii, aș spune că supraviețuirea e o treabă de statistică, important e să nu fi punctul din afara liniei. Mai important mă gâdnesc că ar fi să trăiești viața ca și când ai putea muri peste câteva secunde. Clișeu, nu? Evident. Dacă poți, oprește-te din citit și reflectă câteva minute la treaba asta. Ai revenit? Felicitări, ești în grațiile zeiței statisticii. Dar dacă ești total retardat, vei trăi crezând că te vei întoarce mereu.
Sunt atât de retardat.
Întrebarea care se conturează din cele de mai sus, să pun articolul la personal?
Am realizat că nu am scris de mult aici. Contemplam monitorul și mă întrebam ce să scriu. Trebuie să se lege cumva cu România, prin alte părți scriu lucruri mai generale dar nu în română. Aici avem public țintă & shit.
Ieri am asistat la 60 de secunde dintr-o discuție despre corectitudinea politică în România. Am realizat că sunt planete diferite. Este echivalent cu încercarea de a îi explica diferențele dintre Marxism-Leninism și Trotskyism unui român. Cred sincer că nu are sens. Sunt obosit. Am preferat să-mi pun căștile și să tac.
Cică adolescentele din Timișoara o dau pe SM și vânzătorii de biscuiți încearcă să-ți facă oral. Next visit: TM.
“Ce dracu sa mai priceapa si adolescentii? Fac si ei ce vad!”, a mai declarat medicul”
Dubios din partea unui medic. Dar e medic de România. Ce ar trebui să priceapă? Ce să nu priceapă? Că sexul e rău? Pray the sex away?
Mai bine i-ar învăța să o sugă/lingă. E mult mai benefic pentru toată lumea. Altă variantă, chiar și pentru iubirea divină ar fi asta.
Un comentariu a pus punctul pe muie:
“democratia e o farsa care ascunde distrugerea si inrobirea Romaniei. Asta e singurul lucru care trebuie inteles.”
Unu dă porc pe iPhone. iPorc. O glumă atât de evidentă încât nu m-am putut abține. I-am povestit unui amic, a spus fix același lucru, iPig.
Pe de altă parte, nu mi se pare atât de grav. Troc. Zâmbesc când mă gândesc că omu a eliminat banii din ecuație.
Apropo de bani, ecuații și hormoni, silk road a murit. RIP
Ken Loach, Bread and Roses, 2000
În primul rând, sindicat = comunist și comunist = om rău. Cam asta ar fi percepția generală pe care am observat-o eu.
În alte locuri, sindicatele funcționează. În România, nu prea au cum. Nu am să analizez situația, pentru că mă depășește dar am să scriu niște scurte experiențe directe sau nu pe care le-am avut eu.
În Vodafone a fost unu care a vrut să facă un sindicat. Nu știu dacă a apărut prin presă, eu nu găsesc nimic. Vodafone l-au dat afară. A dat compania în judecată și a câștigat destul de mulți bani. M-aș fi așteptat ca în continuare să facă același lucru sau să susțină organizarea în alte companii. Nu am auzit așa ceva.
Anton Hadâr http://www.ziare.com/articole/anton+hadar, mare sindicalist, șef Alma Mater profesor universitar prin politehnică. Le vorbea studenților cu mândrie despre asta. O echipă de asistenți care primea șpagă pentru examene, fără număr, fără număr. Nu am vreo informație că și el ar fi făcut asta, dar am niște bănuieli.
Mă întreb cum un om ca ăsta reprezenta interesele amărâților de profesor care băgau în buzunar șase salarii pentru un examen. Poate sunt impozite prea mari pe șpagă?
Știu sigur că avea informații despre mita care se lua prin universitate, i s-au spus direct în față. Nu a mișcat un deget în acest sens.
Oare șefii de sindicat în România o fac din același motiv pentru care unii își fac bloguri despre ei?
Lui Laurențiu Dumitru am să-i dedic mai multe articole. A bag so full of shit rar am văzut și deși sunt împotriva pedepsei capitale, reprogramării oamenilor sau bătutului lor pe stradă, uneori am dubii.
Laurențiu Pulică este profesor de religie [1]. Nu istoria religiilor, nu filosofie medievală, religie. Brațul unei mașini excelente de asigurat o bună spălare a creierelor.
Inițial am vrut să disec articolul scris de el [2] dar mi-am propus să încetez să fac acest lucru. Prefer să dau linkuri care prin penibilul lor fac singure treaba.
Apreciez manipularea extraordinară pe care o face. Eu am lucrat puțin timp prin publicitate și trebuie să recunosc că bate la cur multe lucruri pe care l-am văzut pe acolo. Titlurile cu roșu sunt ceea ce trebuie să înțelegi din paragrafe.
*
Reabilitarea unei companii înseamnă în mintea lui reeducarea unor creștini. Spune că am vrea să folosim munca bieților creștini, dar gândirea nu. Întrebarea evidentă care se naște este care gândire.
Eu cred că ar trebui să-mi scot pula și să mă piș pe CEO de fiecare dată când urc în lift cu el. Îmi provoacă repulsie. Sunt sigur că știe asta. Pe HR-istă aș vrea să arunc cu spermă și să strig la ea “hire this”. Sunt 200 mil de spermatozoizi într-o ejaculare, mă gândesc că ar personal de unde să aleagă. Încă nu mi-am învățat spermatozoizii să scrie CV-uri, dar cu timpu…
Revenind, faptul că vreau să mă piș pe CEO nu înseamnă că am să o fac. Pentru că lucrez într-o companie privată în care relațiile dintre oameni sunt reglementate în primul rând de aceleași legi din spațiul public. Cum nu te poți pișa pe cineva în piață, nu o poți face nici la locul de muncă sau la tine acasă. Chiar dacă credința ta spune altfel.
Dacă începi să o faci, vei ajunge la închisoare, unde scopul declarat este reabilitarea individului. Închisorile sunt centre de putere ale societății, adică locuri în care societatea își manifestă puterea pe care o are asupra indivizilor, dar ăsta e alt subiect. Alternativa dată de Laurențiu Suge Pula lui Codreanu ar fi să mă lași să micționez liniștit pe cine vreau. Este evidentă greșeala aici, ar începe să pută groaznic. Aș putea să fiu decapitat, dar între decapitare și reeducarea mea, societatea alege calea reeducării (care în acest caz este reprimarea dorinței mele de a mă pișa pe CEO).
Trăim într-o lume în care relațiile dintre oameni sunt reglementate printr-un sistem legal care asigură buna conviețuire a indivizilor, măcar în teorie. Ne place sau nu, ne raportăm la acest context. Avem dreptul (teoretic) să dezbatem legile.
Statele Unite oferă privilegiul (dreptul?) de a comenta până în pânzele albe. Vezi Westbro Baptist Church. Sau Chomsky. Tocmai datorită acestui principiu, legile trebuie respectate pentru că schimbarea lor se poate face venind de jos în sus (teoretic). Da, există un decalaj imens între anumite părți ale populației și stat, venit cu tirania majorității și prin ideea unei elite conducătoare care prin definiție este separată.
Revin la pulică care pare să nu înțeleagă o delimitare normală (adică opusă anomiei sociale) între individual și social. O religie definiște indivizi și grupuri, nu societăți. E o alegere luată cu ceva timp în urmă care a readus lucrurile cu picioarele pe pământ (!). Ești liber să crezi în zeul pulă, dar nu să-ți impui credința într-un mod antagonic consesului social existent. Chit că acest conses există prin negociere-interacțiune individuală, de sus în jos, născut din conflictele de clasă sau [… loc de pus paradigmă …].
Religia s-a născut din societate. Este o creație pur socială în care ritul este o formă de solidarizare a indivizilor. Manifestarea religiei (adorația unor zei) este considerată ca fiind manifestarea supunerii față de constrângerile sociale. O dată cu nașterea altor forme de organizare socială, religia trece în domeniul individualului pentru că nu își mai are sensul la nivel social. Acest lucru nu înseamnă că trăim în afară amprentei lăsate asupra societății. Legile așa cum le știm noi sunt continuarea dogmelor religioase, motiv pentru care păstrează în ele principii religioase. Încăpățânarea de a trece religiozitaetea în individual dă naștere unor desincronizări, exploatate de dobitocul în cauză.
*
Un alt aspect trecut cu vederea este conflictul afacere – religie. Dacă ar merge până la capăt cu exercitarea credințelor religioase, bunii creștini nu ar trebui să aibe afaceri. În pula mea, afacere = profit. That’s it. Restul e BS adăugat ca poleială frumoasă peste căcat. Sunt pasaje pe undeva prin Biblie în care scrie că fotografia, cinema, teatrul = satana, le-am citit dar din păcate nu le găsesc în acest moment. Iar patiseriile nu sunt chiar Kosher și jezus era evreu.
În modul lor caracteristic, creștinii iau din biblie fix ce li se scoală lor, ignorând restul. Urăsc homosexualii pentru că trebuie să poarte ură cuiva (cu evreii nu se mai poate) dar în viața personală se pot pișa pe orice regulă din fițuica lor sfântă dacă nu-i coafează, la fel cum aș vrea eu să mă piș pe CEO.
Concluzia? Marș în pula mea.
Va urma
[1] http://laurentiudumitru.ro/biografie.php
[2] http://laurentiudumitru.ro/blog/2013/08/29/esti-crestin-te-amendam-esti-crestin-te-exilam-esti-crestin-te-arestam-esti-crestin-te-concediem-esti-crestin-te-privam-de-drepturi-esti-crestin-te-reeducam-si-lista-continua-buletin-a/
Nimeni nu citește seara? Presupun că o fac în pauza de masă.
Dar sex? Futut adică? Sau ăla e timpul petrecut? Dacă da, mai apucă să vorbească? Sau e 2 în 1?
– Dragule, spune ea în timp ce-i desface pantalonii, ce părere ai despre Siria, continuă în timp ce începe să-l masturbeze?
– Ah dragă, stai liniștită, totul o să fie ok, răspunde în timp ce-i suge sfârcurile.
Iar ăștia singuri, masturbat nimeni?
Băi ciudaților.
Saptamana trecuta mi-am inchis telefoanele si Facebook-ul. Am avut un al treilea telefon cu un numar pe care nu il stiam. Si am plecat. Nu am putut fi de gasit, nu am avut ce Facebook sa updatez, nu am avut ce sa verific in timeline.
M-am relaxat, asa cum nu mai facusem din 2008. Dupa cinci ani am disparut din online (desi aveam internet mobil) si m-am bucurat de aproape 48 de ore de liniste. Liniste in care doar gandurile mele au fost libere. Fara poze, fara instagram, fara nimic.
Deci ăsta, după 5 ani în care ține trei telefoane după el (cum spuneam într-un articol precedent cu românii telefoniști) a găsit liniștea doar cu un telefon și internet mobil timp de 48 de ore. Liberte!
Mă întreb care gânduri, după atâția ani de stat on the grid, mai există oare posibilitatea vreunui gând, mai ales într-un interval atât de scurt de timp.
Realizez că raportat la alții stau excepțional.
Tot în seria asta, am fost o săptămână în India și l-am atins pe Buddha pe coaie, astfel el a ejaculat energia universală peste Chakra mea și viața mea a căpătat alt sens. Abia aștept să le povestesc colegilor mâine la corporație!
Un articol mai vechi, dar drăguț.
Spring, Summer, Fall, Winter… and Spring, Kim Ki-duk, 2003
Din click în click, ajung aici.
Cât de seacă să fie viața ta încât să ajungi să scrii despre huse de i-pad?
Mind-fucking, nu-i așa?
Un blog fain cu recenzii ar fi despre pule și pizde. Să fie ceva comun, unde fiecare să pună câte o recenzie la pula șau pizda cu care a avut contact recent. Ca pe site-urile de profil, cu puncte pentru mărime, formă, culoare, miros, funcții suplimentare, ergnomie etc.
Între timp, proiectul naked people încă există, dar e altceva. L-am pus aici ca să fie.
Am văzut batman. Unu din ele. Singura chestie notabilă mi s-a părut faptul că Rachel a fost fată cuminte, nu a făcut greșeli de dactilografiere și nici nu s-a aplecat peste birou. Oricum, în mod clar cariera ei a luat o întorsătură greșită. Aici vs aici.
În incheierea unui articol care trebuia să aibe două rânduri, las un o lectură suplimentară.
M-am întors acasă. Adică din România, în locul care momentan mi-e casă.
Eu nu știu ce fumează unii care vorbesc despre minunata țară în formă de pește, dar vă spun sincer că văzută o dată la trei ani arată din ce în ce mai rău.
Reclame. Ultimul abonament cangur pula mea. Ștrumfii doi, peste tot, cu un ș cu ditamai cedila (ca la ç). Spunea nevasta că probabil doar eu observ chestia asta, dar problema nu era cine vede, mă întreb cu uimire cât de incompetenți sunt realizatorii. Am mai văzut greșeala asta, pe la magazinele de cartier, dar era vorba despre DIY-uri. Nu e o scuză, dar o oarecare circumstanță atenuantă.
Repet ce am mai scris, traficul e groaznic. Mie îmi place să conduc, pentru că aici trafic înseamnă ora 8.30 dimineața când aștepți vreo 5 minute în trei intersecții care de obicei sunt aglomerate, sau ceva similar (nu conduc dimineața). În rest toată lumea face în trafic fix ce îi taie capu, pentru că nu sunt stresați că au mașini la 5 cm în toate direcțiile. Un exemplu foarte bun, e inadmisibil să ai magazinu pe sensul opus și să nu parchezi mașina fix în fața lui, după ce ai tăiat trei benzi și o trecere de pietoni. Ești ori turist ori emigrant nou venit dacă faci altfel. Să spui că românii sunt mai buni șoferi, e simiar cu a spune că indienii sunt șoferi excepționali pentru că fac slalom printre vaci.
Oamenii comandă taxiuri printr-o aplicație pe telefon. Tehnologie la maxim, fără număr, fără număr. Am mers cu un taxi care avea două tablete, trei GPS-uri, un netbook, cinci crucifixuri și vreo 10 icoane, pe bord, parbriz și legate de oglindă. Păcat că mirosea cam nasol. Pe cuvânt, am vrut să-l fotografiez dar nu aveam niciun aparat foto la mine (nici măcar telefon, dacă vă vine să credeți).
Terase pline până la refuz, parcuri goale. Dacă nu aveți bani, cum pula mea stați 4 ore la terasă? Mie prețurile mi s-au părut mici, m-am simțit ca un prinț arab călătorind prin Congo, dar realizez că raportul salarii-prețuri (puterea de cumpărare) este un rahat. Poate oamenii cu care am vorbi eu sunt toți niște săraci și în rest eram înconjurat de români bogați.
*
Eu locuiesc la țară. Aici nu avem aplicații prin care comanzi taxiuri. Deși taxiurile sunt (fără excepție) mașini de lux, cu șoferi îmbrăcați frumos care miros a parfum sau cel mai rău a săpun și o cursă de 3 minute sare rapid de 15 EUR. Dacă au vreo icoană, trebuie să te uiți atent după ele. Șoferii nu încearcă să-ți spună părerea lor despre […], fac conversație doar că să te simți tu mai bine în timpul trecut. Cred că am numărat două excepții în șase ani, dar nu merg foarte des cu taxi-ul, poate a fost altă excepție pe lângă aia cu românii săraci care au tras la mine.
Majoritatea avem un telefon la care nu vorbim foarte mult. Ce faci? Unde ești? Mâncăm ceva? Hai un pește, au acolo proaspăt. Ne vedem la … în … . Bine, pa. Internet pe telefon doar unde e wireless la liber, mai nimeni nu-și bate capu cu Internetu plătit pe abonament. Reclame sunt, cam la 3 km una de alta, în zonele turistice poate la 1. La țară, nu sunt mulți consumatori și cea mai bună reclamă e aia de la vecin. În tot orașul am numărat patru panouri cu led-uri și niciun LCD în plină stradă cum am văzut prin București.
Se bea berea locală, Carlsberg sau Heineken. Berea cu deschizători șmechere cum am văzut prin București se găsește în localurile scumpe, dar alea sunt pentru turiștii proști că e prea scumpă.
La mine pe uliță, proprietara (care stă sub noi) scoate în fața casei 4-5 scaune și așteaptă cu mama și tatăl ei mașina de înghețată. Seara se retrag pe terasă și vorbesc până pe la 11 noaptea când se culcă. E un restaurant aproape, unde mai mergem, unde proprietarii sunt prieteni cu ea (așa ne-a și fost recomandat), dar nu e șmecher, are doar două feluri de bere, se mănâncă la bufet, doar vinul se comandă.
E destul de târziu. Tocmai aud mașina de gunoi pe uliță. Un gunoier a strigat la altu ceva în română, nu am înțeles ce, dar am înțeles ceva legat de morți. Sunt curios câte tablete au pe bord.
